Alexei Navalnîi, despre sistemul penitenciar rusesc ”controlat de perverși”: ”Un nebun a fost plasat în celula de vizavi. Țipă 14 ore ziua și 3 ore noaptea, privarea de somn este o tortură eficientă”

Alexei Navalnîi, despre sistemul penitenciar rusesc ”controlat de perverși”: ”Un nebun a fost plasat în celula de vizavi. Țipă 14 ore ziua și 3 ore noaptea, privarea de somn este o tortură eficientă”
Alexei Navalnîi | Foto - Profimedia Images

Disidentul rus Alexei Navalnîi se află în închisoarea de maximă siguranță IK-6 Melekhovo – ”iad al torturii și al umilințelor”  -, acolo unde a fost transferat după ce a primit o pedeapsă de doi ani și jumătate pentru încălcarea condițiilor de eliberare condiționată. Ulterior, Navalnîi a primit și o pedeapsă de nouă ani de închisoare pentru ”fraudă pe scară largă”, spunând, ca și prima oară, că nu este vorba decât despre acuzații false ale Kremlinului.

Criticul înverșunat al lui Vladimir Putin este considerat o ”persoană incomodă” în penitenciar, iar postările sale din mediul online – publicate cu ajutorul soției și al avocaților – supără teribili autoritățile ruse.

Alexei Navalnîi a acuzat conducerea închisorii că îi caută tot timpul ”nod în papură”, că îl acuză de un comportament neadecvat și, din această cauză, se află mai mult în izolare. Este, a spus Navalnîi de multe ori, un fel de ”picătură chinezească” adaptată sistemului penitenciar rusesc, iar șicanele nu sunt altceva decât o răzbunare pentru atitudinea anti-Putin pe care a manifestat-o de-a lungul timpului.

În ultima sa postare de pe Instagram, Navalnîi prezintă ”singura poveste cu adevărat originală” din penitenciar, o poveste care confirm, o dată în plus, toate șicanele la care este supus pentru că îl contestă pe Vladimir Putin.

Timp de doi ani de închisoare, singura mea poveste cu adevărat originală este despre un nebun. Orice altceva a fost descris de foarte multe ori, dar nu am întâlnit și auzit niciodată așa ceva. Ce este locul de izolare, unde stau fără speranță? Acesta este un coridor îngust cu camere pe ambele părți. Doi oameni care stau în camere opuse pot vorbi fără să ridice vocea. Exact de asta nu am avut niciodată pe nimeni în camera de vizavi de a mea.

Și apoi, acum aproximativ o lună, un nebun a fost plasat în camera de vizavi. Sunt multe videoclipuri pe net despre cei care cred că demonii și diavolii au locuit în ele. Acest lucru este foarte asemănător – periodic, un strigăt «se aprinde» și nu «se stinge» ore întregi. El țipă 14 ore ziua și 3 ore noaptea”, dezvăluie Alexei Navalnîi.

”Vizavi de celula mea, ca să nu mă lase să mă plictisesc”

Alexei Navalnîi spune că a făcut cereri de îndepărtare a respectivului deținut, numai că demersul său s-a lovit de refuzuri categorice.

Timp de o lună mă duc naibii și la fiecare verificare încep cu cererea de îndepărtare a nebunului. Este imposibil să dormi noaptea, iar ziua să citești. Ei nu-l mută în altă parte.

Și apoi se dovedește adevărul: psihopatul stătea – 24 de ani de închisoare – în altă parte, iar acum o lună era transportat special la noi și ținut în izolare, vizavi de celula mea, ca să nu mă lase să mă plictisesc.

Trebuie să recunosc că ideea funcționează: nu trebuie să mă plictisesc, nici să dorm normal (…) După cum știm, privarea de somn este o tortură eficientă”, mai spune disidentul rus.

”Avem un deținut schizofrenic, țipă zile și nopți. Să-l ducem la Navalnîi”

În același timp, disidentul rus consideră că totul face parte dintr-o nouă etapă de șicanare pusă la cale de conducerea închisorii, concluzia fiind aceea că sistemul penitenciar din Rusia este ”controlat de perverși”, iar realitatea întrece orice informațiile despre ororile și crimele care se petrec în interiorul acestui sistem.

”Dar, ca de obicei, în astfel de situații, mă uimește altceva. Aveau un plan, firește. Și ăsta a fost un ordin de sus: apăsați-l (n.red. – chinuiți-l, tracasați-l pe Navalnîi). Și generalii și colonei au ținut o întâlnire. Și cineva, vrând să iasă în evidență, a zis: «Avem un deținut schizofrenic, țipă zile și nopți. Să-l ducem la Navalnîi».

Morala poveștii este simplă: sistemul penitenciar rusesc este controlat de o adevărată adunare, nu doar de răufăcători, ci de perverși adevărați”, a mai transmis disidentul rus.

”Tot ce citiți despre ororile și crimele fasciste ale sistemului nostru penitenciar este adevărat. Cu un singur amendament: realitatea este și mai rea”

Alexei Navalnîi


Citește și:

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce alimente ultraprocesate cresc cel mai mult riscul de moarte prematură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care...
Cristi Borcea are o „Valentina Pelinel mică”. „Doar că are ochii albaștri”
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Finlanda se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia: Trebuie să fim pregătiţi
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Schimbări spectaculoase ale vremii. Veștile nu sunt deloc bune
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul transmis de Sebastian Dobrincu, după despărțirea de artista Ioana Ignat: ”Învinge durerea”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Sahara arăta cu totul altfel acum 4.000 de ani, dezvăluie arta rupestră